gemma-the-giraf
Gema era o girafă nemulțumită de faptul că era o girafă. S-a uitat la celelalte animale și s-a gândit că i-ar plăcea mai mult să fie ca ele. Când a văzut cum aleargă zebrele în galop și-a dorit să poată alerga cu mișcări la fel de bine ca ale lor. Când a văzut elefantul și-a dorit să aibă o trompă ca a lui cu care să soarbă apa și să o stropească apoi pe spinarea ei sau a prietenilor ei. Când a văzut gazelele și-a dorit să fie la fel de elegante ca și ele.
Gema și-a privit în oglinda unui lac picioarele și s-a gândit că sunt prea lungi și deșirate. Gâtul ei arăta ca o bucată de gumă de mestecat întinsă între două degete și lăsată apoi să atârne. Bineînțeles, ea nu știa ce era aceea o gumă de mestecat, dar s-a gândit că nu mai era nici un animal în zonă cu un gât la fel de lung și de urât ca al ei. Apoi avea și acele două cornițe haioase în vârful capului. Nu erau la fel de mari și puternice ca ale antilopelor. La ce i-ar folosi aceste cornițe dacă ar fi pusă in situația de a se apară? Iar pielea girafei arata după părerea ei de parcă ar fi fost murdărită cu noroi.
„Nu-ți mai fă atâtea griji! Ești pur și simplu o girafă și așa e firesc să arate o girafă! Fii tu însăți!” încerca în zadar să o liniștească mama ei.
Într-o zi Gema era pe o plajă cu nisip și s-a gândit că i-ar plăcea să se tăvălească în nisip. Amintindu-și îndemnul mamei de a fi ea însăși, s-a gândit că va face exact ceea ce dorea să facă. Așa că s-a întins pe spate în nisip agitându-și lungile picioare în aer și rostogolindu-se de pe o parte pe alta. Privită din exterior arăta ca o marionetă scăpată de sub control de păpușar. Gema nu știa nici ce era acela un păpușar si nici ce era o marionetă, dar a auzit într-un tufiș râsetele unor pui de hienă. S-a întors și a văzut că aceștia o priveau de ceva vreme si se amuzau pe seama ei.
Gema s-a ridicat iute în picioare și s-a îndepărtat cu capul plecat, gândindu-se că a plătit destul de scump curajul de a fi ea însăși. Apoi, ca prin minune a apărut în fața ei zâna girafelor. Eu nu știu cum arăta această zână, dar sunt sigură că voi vi-o puteți imagina.

zana

„Mama ta avea dreptate”, a spus zâna, ca și cum ar fi citit gândurile micuței girafe. „Este important să fii tu însăți, dar este la fel de important cum faci asta. Nu e important ce nu ai sau cum nu ești. E mai important prin ce ești diferită de ceilalți, care sunt părțile tale bune și speciale. Nu e important că nu poți alerga ca o zebra, că nu ești elegantă ca o gazelă sau că nu te poți juca cu apa ca un elefant. Contează la ce ești tu bună, ce poți tu să faci.” Si cu aceste cuvinte, zâna a dispărut.
Gema si-a continuat drumul, ridicându-și un pic capul și gândindu-se la înțelesul celor spuse de zână când deodată a văzut o leoaica alergând spre ea. La început Gema s-a speriat, dar leoaica a liniștit-o: „Nu te speria! Te rog ajută-mă! Puiul meu s-a cățărat într-un copac și nu pot să-l dau jos!” Gema s-a ridicat pe vârfuri și și-a strecurat cu ajutorul gâtului ei lung capul printre crengile copacului. L-a prins cu gura pe micuțul pui la fel cum mămicile pisici își prind puiuții când îi plimbă dintr-un loc într-altul și l-a pus cu blândețe pe iarbă, lângă mămică lui.
„Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!” a spus cu adâncă recunoștință leoaica bucurându-se că-și avea puiuțul din nou lângă ea.
Nu a mai mers mult Gema și a văzut o maimuță speriată sărind agitată la marginea unei stânci și strigând după ajutor: „Puiul meu a căzut de pe stâncă. Abia se mai poate ține de rădăcina unui copac și eu nu  ajung să-l prind. Dacă nu îl salvează cineva repede, va cădea în prăpastie!”

monkey_beach_4

Gema s-a așezat în genunchi pe marginea prăpastiei și și-a întins gâtul lung spre puiul de maimuță: „Prinde-te bine de cornițele mele!” i-a spus micuțului. Acesta s-a prins bine de cornițe și Gema l-a tras lângă mama lui.
„Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!” nu se mai putea opri fericita mămică să spună.
Gema se îndrepta spre casă ținându-și și mai sus capul, când zâna girafelor a apărut din nou în fața ei. „Cred că nu mai e nevoie să-ți spun ceea ce tocmai ai învățat făcând aceste lucruri pe care numai tu le puteai face. Gheparzii au devenit cele mai rapide animale din lume, nu dorindu-ți să fie asemeni broscuțelor țestoase, ci antrenându-și talentul lor de a alerga. Făcând ceea ce poți face, dezvoltându-ți talentele cu care ești înzestrată vei putea deveni tu însăți.”
„Dar mă gândesc că poate ai învățat chiar mai mult” a continuat zâna „Folosind ceea ce ai tu DIFERIT i-ai putut ajuta pe cei care nu sunt la fel înzestrați și ți-ai făcut astfel noi prieteni. Mai mult, cum a fost în cazul leoaicei, ți-ai putut transforma un dușman în prieten.”
Și zâna a dispărut din nou.
Gema a plecat spre casă ținând-și gâtul atât de drept încât capul ei cu acele cornițe drăguțe care au ajutat-o pe maimuțică atingeau parcă norii. Gema era mândră de ea.

Gabriela Bâzâitu

Sunt aici pentru a oferi toate cunoștințele mele profesionale, toate calitățile mele personale și întreaga experiența de viață în scopul de a te ghida în drumul tău spre dezvoltarea personală sau pentru ca tu să-ți poți crea și trăi viața așa cum îți imaginezi; să te cunoști, să te accepți și să te iubești pe tine însuți așa cum ești sau să te schimbi dacă tu crezi că asta e necesar.