jar-of-rocks

 

Într-o zi, un bătrân profesor de la Şcoala Naţională De Administraţie Publică a fost angajat pentru a face un stagiu de perfecţionare despre planificarea eficace a timpului unui grup de vreo 15 directori de mari întreprinderi.

Cursul constituia unul dintre cele cinci ateliere din ziua lor de perfecţionare. Bătrânul profesor nu avea decât o oră pentru a-şi transmite informaţia. În picioare, în faţa acestui grup de elită, care era gata să noteze tot ceea ce expertul avea să le spună, bătrânul profesor îi privi unul câte unul, lent, şi apoi le spuse:

― Vom face o experienţă.

De sub masa care îl despărţea de elevii săi, bătrânul profesor a scos un imens vas de sticlă, de mai mult de patru litri, pe care-l aşeză cu delicateţe în faţa lui. Apoi a scos vreo douăsprezece pietre aproximativ de mărimea mingilor de tenis şi Ie-a aşezat cu delicateţe, una câte una, în vasul mare. Când vasul a fost plin până la margini şi când nu mai era posibil să se adauge încă o piatră, el a ridicat lent ochii spre elevii săi şi a întrebat:

― Vasul este plin?

Toţi răspunseră:

― Da.

Aşteptă câteva secunde şi apoi adăugă:

― Într-adevăr?

Atunci se aplecă din nou şi  scoase de sub masă un recipient umplut cu pietriş. Cu aceeaşi minuţiozitate a vărsat acest pietriş peste pietrele mari, apoi a amestecat uşor vasul. Bucăţile de pietriş s-au infiltrat între pietrele mari până la fundul vasului. Bătrânul profesor ridică din nou încet ochii către auditoriul său şi repetă întrebarea:

― Vasul este plin?

De această dată, elevii săi excelenţi au început să-i înţeleagă jocul. Unul dintre ei răspunse:

― Probabil nu.

― Bine, a răspuns bătrânul profesor.

S-a aplecat din nou şi de această dată a scos de sub masă un săculeţ cu nisip. Cu atenţie, el a vărsat nisipul în vas. Nisipul urma să umple spaţiile dintre pietrele mari şi pietriş. Încă o dată, el îi întrebă:

― Vasul este plin?

De această dată, fără a ezita şi toţi în cor, excelenţii săi elevi răspunseră:

― Nu.

― Bine, a răspuns profesorul.

Şi cum se aşteptau toţi elevii, el luă o cană cu apă care era pe masă, şi a umplut vasul până la marginea superioară. Bătrânul profesor ridică din nou ochii spre grup şi întrebă:

― Care este marele adevăr pe care ni-l demonstrează această experienţă?

Cel mai îndrăzneţ dintre elevii săi, gândindu-se la subiectul cursului, răspunse:

― Aceasta demonstrează că, chiar şi atunci când credem că agenda noastră este complet plină, dacă vrem într-adevăr, putem găsi loc pentru mai multe întâlniri, pentru mai multe lucruri de făcut.

― Nu! răspunse bătrânul profesor. Nu acesta este! Marele adevăr pe care ni-l demonstrează această experienţă este următorul: dacă nu aşezăm pietrele mari prima dată în vas, nu vom mai putea niciodată să le facem pe toate să intre.

O linişte profundă se instala în sală, fiecare conştientizând evidenţa vorbelor sale.

Bătrânul profesor le spuse atunci:

― Care sunt pietrele mari din viaţa voastră? Sănătatea? Familia? Prietenii?

Realizarea visurilor? Să faceţi ceea ce vă place? Să învăţaţi? Să apăraţi o
cauză? Să vă relaxaţi? Să vă petreceţi timpul liber? Sau cu totul şi cu totul
altceva? Ceea ce trebuie să reţineţi este importanţa de a pune pietrele mari
pe primul plan în viaţa voastră. Dacă nu, riscaţi să nu reuşiţi în viaţă. Dacă
acordaţi prioritate lucrurilor nesemnificative, pietriş, nisip, vă veţi umple viaţa
de lucruri nesemnificative şi nu veţi mai avea suficient timp preţios pentru a- l consacra elementelor importante din viaţa voastră.

Categorii: Povesti

Gabriela Bâzâitu

Sunt aici pentru a oferi toate cunoștințele mele profesionale, toate calitățile mele personale și întreaga experiența de viață în scopul de a te ghida în drumul tău spre dezvoltarea personală sau pentru ca tu să-ți poți crea și trăi viața așa cum îți imaginezi; să te cunoști, să te accepți și să te iubești pe tine însuți așa cum ești sau să te schimbi dacă tu crezi că asta e necesar.