Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul hotărî că măgarul și așa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată.
Și că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii.
Așa că țăranul își chemă vecinii, ca să-i dea o mâna de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată și începură să arunce de zor pamânt înăuntrul fântânii.
Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea și se puse și mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după mai multe lopeți de pământ, măgarul se potoli și tăcu.
Țăranul se duse și privi în adâncul fântânii și rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neașteptat: se scutura de pamânt și pășea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări peste ghizduri și ieși fremătând.
0 Comments