Următoarea poveste este destinată atât copiilor care se poartă urât cu alţi copii cât şi celor cărora le este frică de colegii lor.
În pădure trăiesc multe animale care sunt diferite în foarte multe feluri, poate ca şi copiii de la şcoală sau personajele din povestea pe care urmează să o citesc. Un personaj din pădure pe care toate animalele îl cunoşteau era Marele Urs Maro. Celelalte animale din pădure nu îl plăceau pentru că se lega de toată lumea. Se dădea mare pentru simplul motiv că putea, speria celelalte animale când se jucau, şi fugea după ele ca să le rănească sau ca să le mănânce. Se părea că în pădure nu există nici un animal suficient de mare sau de puternic care să îl poată opri pe Marele Urs Maro.
Într-o zi Micul Iepuraş se plimba prin pădure vazându-şi de treaba lui, când a simţit pământul zguduindu-se sub el şi a auzit lemnele uscate rupându-se sub greutatea unor picioare. Nu era greu de ghicit ale cui erau. Marele Urs maro venea către el. În acelaşi moment, Micul Iepuraş a simţit frică. Să fugă cum făcea întotdeauna? Era sătul de atâta fugă, întotdeauna să-i fie frică când era Marele Urs Maro în preajmă. Dar era prea mic şi prea slab să stea şi să lupte. În vreme ce se gândea ce să facă a văzut nişte oase pe jos, în apropiere. Se prea poate că Micul Iepuraş era micuţ şi înfricoşat, dar era mai deştept şi mai şmecher decât Marele Urs Maro. Mergând către oase s-a aşezat şi a început să le mestece cu spatele întors curajos către Marele Urs Maro. A aşteptat cu răbdare, ascultând zgomotul făcut de picioarele ursului până când acesta a ajuns în apropiere. Micul Iepuraş a spus cu voce tare “Mmmm, ce delicios a fost ursul maro pe care tocmai l-am mâncat. Încă mi-e foame. Aş vrea să mai găsesc unul să mănânc”.
Marele Urs Maro era obişnuit să i se facă pe plac. Alunga alte creaturi din calea sa după cum avea chef. Călca peste ele fără să-i pese cât de tare le rănea. Nu era obişnuit să-i fie frică pentru că în pădure nu era nimeni mai mare sau mai rătăcios decât el.
Totuşi, gândul că ar putea fi mâncat l-a oprit din drum. Pentru prima dată el a simţit teamă. Chiar putea un iepuraş să prindă şi să mănânce un urs? Nu era pregătit să îşi asume acest risc aşa că a dat înapoi încetişor în pădure, în final întorcându-se şi
dispărând între copaci cu un răsuflat de uşurare. “Am fost aproape” şi-a spus. “Mă bucur că am scăpat de iepuraşul cel răutăcios”.
Sus într-un copac, nevăzută de Marele Urs Maro şi Micul Iepuraş, Veveriţa privise ceea ce se întâmplase. Poate dacă i-ar fi spus Marelui Urs Maro cum îl păcălise Micul Iepuraş atunci Marele Urs Maro l-ar fi privit ca pe un prieten şi ar fi avut grijă de el şi de familia sa. Aşa că Veveriţa s-a grăbit să coboare … dar nu suficient de repede, pentru că Micul Iepurş s-a întors şi a văzut cum cobora pe trunchiul copacului şi fugea după Marele Urs Maro.
Când Veveriţa l-a ajuns pe Marele Urs Maro i-a spus ceea ce văzuse întrebând dacă puteau fi prieteni. Cu siguranţă că Marele urs Maro nu era prea deştept dar îşi dădea seama când cineva îl făcea să pară ca un caraghios. S-a enervat şi a spus cu o voce iritată: “Urcă-te pe umărul meu veveriţă” a spus el ursuz. “Trebuie să mergem să vedem ce e de făcut cu iepuraşul cel ticălos”.
Tocmai când Micul Iepuraş spera că este în siguranţă, a auzit din nou zgomotul făcut de labele ursului pe pământ. Marele Urs Maro venea înapoi după el şi avea Veveriţa pe umăr. Micul Iepuraş avea din nou o problemă. Avusese un mic avantaj – dar
ce putea să facă acum? Trebuia să fugă cum făcuse întotdeauna? Trebuia să fugă înfricăşat toată viaţa? Trebuia să-i permită Marelui Urs Maro să se lege de toate animalele din pădure aşa cum făcuse mereu?
Nu, s-a gândit Micul Iepuraş, Marele Urs Maro nu este atât de deştept. Eu sunt cu mult mai deştept. Poate că el are un corp mai puternic dar eu am o minte mai puternică.
Cu această concluzie, Micul Iepuraş a început să se întrebe ce putea să facă. Din nou s-a aşezat cu spatele la Marele Urs Maro şi la Veveriţă făcându-se că nu-i vede. A aşteptat până când paşii s-au apropiat în aşa fel încât Marele Urs Maro s-a apropiat în aşa fel încât să-l audă şi, tocmai la momentul potrivit, Iepuraşul a spus tare “Unde-o fi Veveriţa?
Cred că a trecut o jumătate de oră de când l-am trimis să-mi aducă alt urs maro!”

Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns