Un profesor avea obiceiul ca la sfârşitul cursului să ofere o panglică violet pe care se putea citi: „ Ceea ce eu sunt, face toata diferenţa”, scrise cu litere aurite. El spunea fiecărui student, cu această ocazie, de ce-l aprecia şi de ce cursul era diferit datorită lui.
Într-o zi, a avut ideea de a studia efectul acestui proces asupra comunităţii şi a trimis studenţii săi să ofere panglici celor pe care-i cunoşteau şi care fac diferenţa. El a oferit câte trei panglici cerându-le aceasta:
― Acordaţi câte o panglică violet persoanei alese de voi, spunându-i de ce face diferenţa pentru voi şi daţi-i celelalte două panglici, ca ea, la rândul ei, să dea una persoanei pe care o alege şi aşa mai departe. După aceea faceţi un rezumat al rezultatelor.
Unul dintre studenţi plecă şi oferă această panglică patronului său. El lucra cu jumătate de normă, patronul fiind un tip destul de supărăcios, dar pe care-l aprecia.
― Vă admir mult pentru ceea ce faceţi! Pentru mine sunteţi un adevărat geniu creativ şi un om corect. Aţi accepta să vă prind această panglică violet de vesta dumneavoastră, ca mărturie a recunoştinţei mele?
Patronul fu surprins, dar răspunse:
― Ei bine…Da.
Studentul continuă:
― Şi aţi accepta să luaţi celelalte două panglici violet, ca să le daţi cuiva care face diferenţa pentru dumneavoastră, cum tocmai eu am făcut-o? Este pentru o anchetă pe care o facem la universitate.
― De acord.
Şi iată că patronul se întoarse acasă seara, cu panglica violet agăţată de vestă. Îi spuse bună seara fiului său de 14 ani şi-i povesti:
― Mi s-a întâmplat un lucru uimitor astăzi. Unul dintre angajaţii mei mi-a dat această panglică violet pe care este scris, cum poţi să vezi şi tu, „Ceea ce eu sunt face toată diferenţa”. Mi-a dat o alta, ca eu la rândul meu să o acord cuiva care înseamnă mult pentru mine. Ziua a fost grea, dar revenindu-mi în fire, mi-am spus că există o persoană, una singură, căreia vreau să i-o ofer. Vezi, te cert adesea pentru că nu munceşti suficient, pentru că nu te gândeşti decât să ieşi cu prietenii, pentru că în camera ta este mereu dezordine. Dar în această seară aş vrea să-ţi spun că eşti foarte important pentru mine. Împreună cu mama ta, voi faceţi diferenţa în viaţa mea şi aş vrea ca tu să accepţi această panglică ca mărturie a dragostei mele. Nu ţi-o spun destul de des, dar eşti un băiat formidabil.
Nici nu a apucat să termine, că fiul său a început să plângă, corpul său fiind cutremurat de hohote. Tatăl îl luă în braţe şi îi spuse:
― Gata!Gata! Am spus ceva care te-a rănit?
― Nu, tată! Dar hotărâsem să fug de acasă mâine. Planificasem totul pentru că eram sigur că nu mă iubeşti, în ciuda tuturor eforturilor mele de a-ţi face pe plac. Acum totul s-a schimbat.
Un copil pe care-l aprobăm învaţă să se accepte. Un cuvânt pronunţat cu bunăvoinţă dă naştere la încredere. Un gând exprimat cu bunăvoinţă dă naştere la profunzime. O faptă bună făcută cu bunăvoinţă dă naştere la dragoste.
0 Comments