Fred era un șoricel care trăia într-o gaură din perete aflată în colțul casei. În fiecare dimineață, după ce se trezea căuta cu mare poftă sandwich-ul cu brânza și pâine prăjită. Existau însa unele dimineți când nu avea poftă deloc. Și asta pentru că în noaptea precedentă fusese mai speriat decât în alte nopți. De fapt lui Fred îi era frică de întuneric.

El ştia că nu era singurul căruia îi este frică. Altor şoricei le era frică de câini şi pisici. Auzise că unora le era frică de păienjeni şi şerpi iar alţii se speriau de lucruri care pentru el erau amuzante ca de exemplu să stea ascuns într-o crăpătură din podea. Pentru Fred era întunericul. Când mergea seara în pat iar Mama Şoricica închidea lumina, el începea să fie înfricoşat. Ea ar fi lăsat lumina aprinsă pe hol dacă el ar fi vrut, dar asta părea să înrăutaţească lucrurile. De-a lungul uşilor şi pereţilor începeau să defileze umbre. Păreau să-şi schimbe formele ca şi cum ceva sau cineva se ascundea în întuneric.

Când era mai mic, daca era speriat, obişnuia să se bage în patul Mamei Şoricica şi al Tatalui Şoricică pentru a simti siguranta apropierii de cineva. Acum, pariţii i-au spus ca este şoricel mare şi trebuie să doarmă în camera lui aşa cum fac toti şoriceii cuminti atunci când cresc.

Se simţea bine atunci cand Mama Soricica stătea pe marginea patului şi îi citea o poveste. Uneori reuşea să adoarma în timp ce ea citea, alteori se gândea la poveste şi uita de întuneric. Dar uneori gândurile despre întuneric se strecurau înapoi în mintea lui şi din nou începea să se simtă speriat.

Într-o dimineata dupa ce şi-a mâncat sandwich-ul cu brânza şi pâine prăjită, Fred a plecat să-l întalnească pe prietenul său Ursul Filip. “Exista momente când simţi frică?” l-a intrebat Fred. Filip s-a gândit un pic apoi a raspuns, “Da, imi este frică atunci când mă gândesc că borcanul meu cu miere s-a golit.”. Fred nu s-a gandit că nu este chiar acelaşi lucru, ci l-a intrebat pe Filip, “Când eşti speriat, ce faci?

“Păi”, a raspuns Filip, “mă duc să verific daca este miere în borcan. Dacă este, ştiu că nu am motive pentru care să mai îmi fie frica.”

Nefiind sigur că acesta este raspunsul pe care îl caută, Fred s-a dus şi la Tabby pisicuta. “Ce faci atunci când îti este frică?” a întrebat-o pe Tabby.

“Păi”, a răspuns Tabby, “ca toate pisicuţele, uneori îmi este frica de câini. Unii câini pot fi prietenoşi şi nu vor să supere pisicuţele, dar unii câini nu sunt atât de prietenoşi şi atunci chiar este bine să îti fie frică. Frica mă ajută să o iau imediat la fugă şi să mă protejez. Cred că asta înseamnă să înveţi care este diferenţa dintre lucrurile de care ai nevoie să îţi fie frica şi cele de care nu ai.”

“Vezi”, continuă Tabby, “tu vii să stai de vorba cu mine, deci deja ştii cum să treci peste frica pe care de obicei o au şoriceii faţă de toate pisicuţele. Ai învăţat că eu sunt o pisicuţă prietenoasă şi nu ai nevoie să-ţi fie frică dacă situaţia este sigură. Însă ar fi bine să-ţi fie frică de alte pisici care vad într-un şoricel masa de prânz şi nu un prieten.”

Fred nu mai gândise pâna acum în acest fel, dar s-a simţit mult mai bine când Tabby i-a spus că pe unele dintre fricile lui a fost deja capabil să le depăşească.

Apoi s-a dus şi la prietenul său, Tom, care stătea la masa şi îşi lua micul dejun aşa cum fac toţi şoriceii dimineaţa. L-a întrebat şi pe Tom, “Ce faci atunci cand îţi este frica?”

“Uneori îmi este frică pentru că mama ţipa la mine”, a spus Tom. “Nu ţipă prea des la mine şi probabil că din cauza asta îmi este frică atunci când o face. Ma gândesc că nu va fi suparată pentru totdeauna şi pentru că nici nu este, nici mie nu îmi va fi frică pentru totdeauna. Deci îmi spun că acel sentiment va trece. Apoi fac ceva ca să mă simt bine, cum ar fi să-i dăruiesc mamei mele o îmbrăţişare ori ies afară şi mă joc. De obicei când mă întorc, mă simt mai bine.”

În seara aceea când Fred a mers la culcare avea o mulţime de întrebari în mintea sa despre discuţiile cu prietenii lui din acea zi. Ce ar fi putut să învete din ceea ce faceau prietenii lui? Ar putea să o roage pe mama lui să-i citească o poveste pentru a-şi lăsa gândurile absorbite de o poveste interesantă? Aceasta a functionat de mai multe ori în trecut. Ar putea să verifice camera – aşa cum făcea Filip cu borcanul său cu miere – pentru a se asigura că nu are nevoie sa îi  fie frica? Ori ar fi putut, ca şi Tabby, să se întrebe dacă este potrivit pentru el ca în acest moment să-i fie frica? Există vreun pericol real? Daca ar fi fost, ce ar fi putut să facă în legătură cu asta? Daca nu era, cum putea să se relaxeze şi să intre într-un somn confortabil? Putea să faca precum Tom şi să-şi amintească de faptul că sentimente ca frica nu vor râmane ci vor trece?

Tu ce crezi că a făcut? Care dintre sfaturi crezi că le-a urmat? A făcut unul dintre aceste lucruri sau le-a făcut pe toate? Ori poate că s-a gândit la alte lucruri pe care poate să le facă el? Orice ar fi făcut, sunt convinsă că, în acea noapte Fred s-a cuibărit în gaura din peretele dinspre colțul casei și a avut un somn confortabil și odihnitor.