Era o zi însorită, iar Alexandru se juca în pădurea din spatele casei cu câinele său, Max. Ajunși într-o poieniță, băiatul văzu cea mai colorată, mai mare și mai parfumată floare de până atunci. Uluit de frumusețea florii, el săpă cu grijă în jurul rădăcinii, puse planta într-o găletușă și porni spre casă pentru a o planta în gradina sa.
Luni de zile Alexandru a îngrijit zilnic floarea, a udat-o, a rupt buruienile din jurul ei, uneori chiar i-a cântat din cântecele învățate la școală. În acest timp, ea i-a “răspuns” băiatului, încântându-l cu cele mai alese miresme și crescând aproape cât el de înaltă.
Încet, încet însă băiețelul se plictisi de floarea sa, uita din ce în ce mai des să o stropească și gândăcei albaștri îi mâncară frunzele ofilite. Copilul iese din nou afară, în colțul în care fusese plantată floarea, după lungi zile de stat în casă. Ceea ce vede de această dată îl sperie și îl întristează în același timp: în locul tulpinii viguroase acum era doar o tijă uscată, petalele deveniseră maronii și căzuseră pe solul crăpat. Alexandru fuge la bunica sa și îi povestește toate cele întâmplate. Femeia zâmbește cu blândețe și îi spune: “Orice plantă este ca un copil – are nevoie de dragoste și atenție pentru a crește. Așa cum părinții tăi, profesorii, prietenii îți oferă toate aceste lucruri pentru ca tu să devii un om de succes, așa și floarea ta are mare nevoie de tine. Tot ce trebuie să faci este să o iubești și să o îngrijești zilnic, să îi acorzi aceeași grijă pe care o simți tu la rândul tău din partea celorlalți.
Mulțumit de răspunsul bunicii, Alexandru a urmat sfaturile și în câteva săptămâni planta sa a redevenit giuvaerul în care investise iubire și energie, lucru de care era extrem de mândru.
© O poveste scrisă pentru tine de Alexandra-Darclé Bazaitu
0 Comments